Piept de pui cu ananas

Porții 2 Feluri principale
Fotografie din rețeta Piept de pui cu ananas

Piept de pui în cubulețe, marinat în sos de soia, gătit cu ghimbir, usturoi și morcov, cu ananas din compot, opțional flambat cu coniac sau vin alb.

Ingrediente

Preparare

  1. Tăiem puiul cubulețe și îl punem la marinat cu sos de soia, ideal cu 10-20 minute înainte de a-l găti.

  2. Punem orezul la fiert în apă clocotită cu puțină sare.

  3. Trecem puiul prin făină, astfel încât fiecare bucățică să aibă făină pe toate părțile.

  4. Încingem 1 lingură de ulei și frigem puiul pe toate părțile.

  5. Flambăm carnea după ce am întors de 2-3 ori fiecare bucată.

  6. Adăugăm peste pui morcovul, ghimbirul și usturoiul, împreună cu puțină sare și piper.

  7. După 2 minute adăugăm și zeama de la compot, lăsând să scadă până se formează un sos.

  8. Adăugăm ananasul cubulețe ultimul, amestecăm și lăsăm pe foc 1-2 minute.

  9. Servim alături de orez.

Povestea rețetei, de la Anamaria

După cum v-am obișnuit, nu doresc să vă complic viața în bucătărie cu rețete greu de realizat, însă caut mereu să vă încânt papilele gustative cu arome noi!

Nu știu cum de mi-a scăpat până acum rețeta asta de pui cu ananas, dar acum că am incercat-o, cu siguranță o voi reface.

Merge foarte bine cu orez alb, gătit simplu. Ca idee, cat fierbe orezul, puiul nostru cu ananas va fi gata.

Pentru 2 porții avem nevoie de :

1/2 piept de pui ( eu am pui de casa, iar jumătate de piept are cam 300 grame )

O bucățică de ghimbir ( cam 10 grame )

2 căței de usturoi

1 morcov mic

2-3 rondele de ananas din compot

1 cana de zeamă de la compot

1 lingură de făină

50-60 ml sos de soia

30 ml coniac / vin alb pentru flambat ( acesta este opțional )

Tăiem puiul cubulețe și îl punem la marinat cu sos de soia . Daca aveți timp , puneți carnea in sosul de soia cu 10-20 minute înainte de a-l gati.

Punem orezul la fiert in apa clocotita cu putina sare.

Trecem puiul prin făina, astfel încât fiecare bucățică sa aibă faina pe toate părțile.

Încingem 1 lingură de ulei , și frigem puiul pe toate părțile .

Flambăm carnea după ce am întors de 2-3 fiecare bucata.

Adăugăm peste pui morcovul, ghimbirul și usturoiul , împreună cu puțină sare și piper.

După 2 minute adăugăm și zeama de la compot, lăsând să scadă până se formează un sos .

Ananasul cubulețe va fi adăugat ultimul, după care mai amestecam și lăsăm pe foc 1-2 minute.

Serviți alaturi de orez !

## Sursă: Facebook (2020-04-28)

Decideți voi dacă e ananas cu pui, sau pui cu ananas 🍍👩‍🍳

Eu va las rețeta pe blog 📖

https://anamariagateste.blogspot.com/2020/04/piept-de-pui-cu-ananas.html?m=1

Mai multe din Feluri principale