Risotto cu lobodă

Fotografie din rețeta Risotto cu lobodă

Risotto cremos, cu orez aldente, aromatizat cu vin alb și colorat superb de lobodă tocată, presărat cu parmezan.

Ingrediente

Preparare

  1. Punem cam 1 litru de apă la fiert, cu puțină sare și ulei.

  2. Separat, într-o tigaie, călim în puțin ulei de măsline ceapa tocată mărunt.

  3. După 2 minute, adăugăm în tigaie orezul, dăm la flacără mare și flambăm cu vinul alb.

  4. După ce am flambat, adăugăm 1 polonic din apa pusă la fiert, amestecăm bine cu o spatulă și lăsăm până se evaporă tot lichidul, apoi adăugăm din nou apă.

  5. Repetăm procedeul cu apă până obținem coptura dorită a orezului (autoarea a adăugat 3 polonice, pentru orez aldente).

  6. Când orezul este fiert, gustăm și potrivim de sare, apoi adăugăm cubul de unt și loboda tocată mărunt, amestecând până se omogenizează totul.

  7. Servim risotto-ul cald, presărat cu parmezan și lobodă tocată mărunt.

Povestea rețetei, de la Anamaria

M-am gândit și răsgândit ce sa gătesc cu lobodă, fiindcă nu mi se pare corect sa o folosim DOAR la ciorbă.

Culoarea ei superbă și gustul delicat ar trebui să-și aibă locul in mai multe rețete.

În America este numita Red spinach, ceea ce m-a făcut să caut informații despre proprietățile ei.

Am aflat că loboda este bogata in vitamine și minerale, cum ar fi : vitamina C, K, calciu, fier sau fosfor. Mai reprezintă și o sursa importantă de proteine și fibre.

Bun, m-a convins sa o folosesc mai des, iar prima rețeta diferită față de ciorba, este Risotto  cu lobodă.

Pentru 2 porții de risotto, avem nevoie de :

1 ceapă roșie mică

1 legătură de loboda ( 6-7 frunze )

200 Gr orez ( la Risotto se folosește camolino, însă eu am pus prefiert )

1/2 pahar de vin alb sec

1 cubuleț de unt

Parmezan ras după gust

Sare&piper

Punem cam 1 litru de apă la fiert, cu putina sare și ulei.

Separat, într-o tigaie , călim in puțin ulei de măsline ceapa tocată mărunt .

După 2 minute , adăugăm in tigaie orezul , dăm la flacără mare și flambăm cu vinul alb.

Vinul alb este optional, însă contribuie la gust într-o mare măsură.

După ce am flambat, adăugăm 1 polonic din apa pe care am pus-o la fiert.

Amestecam bine cu o spatula și lăsăm până se evapora tot lichidul, după care adăugăm din nou apa.

Repetăm schema cu apă, până când obținem coptura dorita la orez. Eu am adăugat 3 polonice, pentru că l-am vrut aldente.

Când orezul este fiert, gustăm și potrivim de sare, apoi adăugăm cubul de unt și loboda tocată mărunt. Amestecam până se omogenizează totul și obținem o culoare frumoasă.

Servim Risotto cald, presărat cu parmezan și lobodă tocată mărunt.

## Sursă: Facebook (2020-05-05)

Risotto cu lobodă 💜

Da, rețeta e pe Blog 🌸

https://anamariagateste.blogspot.com/2020/05/risotto-cu-loboda.html?m=1

Mai multe din Rețete internaționale