Desert de Paste - Rabbit cake
Un tort tip carrot cake transformat în desertul festiv de Paște "iepuraș", cu blat pufos aromat cu anason stelat, acoperit cu cremă de mascarpone și smântână și îmbrăcat în fulgi de nucă de cocos.
Ingrediente
Preparare
-
Se prepară blatul conform rețetei de bază, adăugând puțin anason stelat.
-
După ce s-a copt blatul, se lasă la răcit complet.
-
Pentru crema de brânză, se amestecă mascarpone, smântână lichidă și esență de vanilie, fără zahăr.
-
După ce blatul s-a răcit complet, se taie pentru a-i da forma iepurașului.
-
Se acoperă complet blatul cu crema de brânză.
-
Se îmbracă tortul într-un strat pufos de fulgi de nucă de cocos.
-
Se decupează din hârtie două urechi și un năsuc, colorate cu roz, și se adaugă ca decor.
Povestea rețetei, de la Anamaria
...Și nu numai de Paște!! Îl puteți face când doriți!
După 5 ani de când îl fac si m-am indrăgostit iremediabil de acest desert, incerc de fiecare dată să-i mai schimb condimentele, și să ajung la o variantă perfectă. Dar carrot cake -ul este perfect prin textura lui pufoasa si crema de branză ce i se potrivește de minune.
Simplu de preparat, iar dacă urmați pașii, nu aveți cum să dați greș! Rețeta blatului o aveți aici, dar de data asta am adăugat puțin anason stelat pe care l-am găsit pe vegis.ro ( stau incredibil de bine la capitolul condimente, si nu numai!! )
Urmați pașii rețetei si după ce s-a copt blatul, lasați-l la răcit complet.
Pentru crema de branză, am folosit 300 grame de mascarpone, 300 ml smântană lichidă și esență de vanilie. Nu am mai adaugat zahăr, pentru ca mi se pare destul de dulce și fără.
După ce s-a răcit blatul, il tăiem așa cum am facut eu in pozele de mai jos. Tot in poze veți vedea cum am dat forma iepurașului :)
Când am terminat de acoperit complet blatul cu crema de branză, il îmbrăcăm in strat pufos de fulgi de nucă de cocos.
Decupăm 2 urechi si năsucul din hartie, si le desenăm cu roz (asta putem lăsa in seama copiilor, sigur li se va părea distractiv )